vineri, 10 iulie 2020

CIOBURI

ROBERT ȘERBAN

ai spart vreodată o sticlă?
ai adunat cioburile?
te-ai tăiat la degete?

vezi

prietenii sunt precum cioburile:
deși curge sânge
continui să le strângi

Literatura Română Contemporană Poezia, Editura Art Creativ, București, 2020

vineri, 15 mai 2020

IZOLETA MON AMOUR

Astăzi mă despart de tine
nu credeam că mai apuc
dragoste roi de albine
țipăt într-un cuib de cuc

Nu credeam că mai apuc
doar la mască nu renunț
nici la umbra cea de nuc
alt refugiu pentru nunți

Doar la mască nu renunți
dragoste roi de albine
hai scoate-mă  din minți
ca să mă despart de tine

Nu credeam că mai apuc
doar poet și doar haiduc

Costel Zăgan, Cezeisme II

joi, 23 aprilie 2020

LOCUIESC ÎNTR-O GRĂDINĂ

Cum
voi ajunge
de la
ceasul meu 
la
ultima elegie
a lui
Dyonisos
decât
scriind
o
poezie
de
dragoste
Substituind
fiecare
lacrimă
c-un
vers
Și
fiecare
semn
de
punctuație
c-un
țipăt
refulat
Iubito
trandafirul
iar
e
beat

Costel Zăgan, Ode gingașe

COSTEL ZĂGAN

Simt
poemul
pe
care-l
scriu
cum
face
riduri

Și
mi-e
frică
să
pun
punct

Costel Zăgan

duminică, 19 aprilie 2020

NELINIȘTE DE VORONEȚ


Ştefan cel mare nu-i mort
prieteni Măria Sa doarme
sub cerul ca o foaie de cort
faceţi copii strategici nu arme

Prieteni Măria Sa doarme
somnul i-l veghează poporul
şi greierii doar dau alarme
a venit în fine viitorul

Somnul i-l veghează poporul
sub cerul ca o foaie de cort
parcă ne şopteşte dorul
Ştefan ce Mare nu-i mort

Prieteni Măria Sa doarme
nu mai zăngăniţi din arme
Costel Zăgan , Cezeisme II

POLITICA LA ZI


Dracula vă recomandă
o femeie la comandă

Costel Zăgan, Distihuri rebele

HĂRȚUIRE


Deşi mai bateţi apa-n piuă
se crapă domnilor de ziuă
că nici ţăranul nu se lasăî
şi-i dă de zor în bot la coasă

Să fie naibii pregătită
să taie ca o dinamită
să nu mai mişte niciun pai
în gura porcilor din rai

Bate ţăranul coasa-n bot
păi asta domnilor nu-i tot
c-ar giugiuli-o pe măiastră
dar dacă-i rupe iar o coastă

Că umlbă lelea vai prin târg
şi boii râd şi câinii plâng 
Costel Zăgan , Cezeisme II

ȘI

iată ascuțitul ger al primăverii Costel Zăgan