luni, 13 ianuarie 2020

COMEDIA ARTEI ȘI A VIEȚII


Nu ştiu
cum am ajuns iar
pe
câmpul minat al copilăriei
Iarba-i până la genunchi
şi
creşte în continuare
Cărţile sunt jucăriile mele preferate
Mă joc numai cu tine dragoste
Partidele noastre
durează de-o viaţă
Aşa că înţeleg foarte bine
De ce ura mă invidiază şi ea
tot
din copilărie
Însă
nu mă plâng decât în versuri
Dacă se poate
albe În afara foilor pe care scriu
n-am mai văzut zăpadă
din mileniul trecut
Insomnia îmi dă deşteptarea
În fiecare dimineaţă
semnează
condica de prezenţă
înaintea mea
Şi azi
stăm la rând

După mine
urmează Dumnezeu
Şi cum mai am totuşi
un dram de politeţe
trec
între
Dumnezeu
şi
moarte

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (10 ianuarie 2018)


Costel Zăgan este în Iași
Mi-ar place să locuiesc în albastru!
-

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

POEMUL CA INTERJECȚIE

 cu zorii în creștet brazii hălăduiesc pe munte cerul păstrează limita de frumusețe ninsoarea punctează Dumnezeu semnul exclamării COSTEL ZĂ...

  • ÎN CĂUTAREA NEMURIRII PIERDUTE
      Adam  și Eva au inventat dragostea eu te-am născocit pe tine Costel Zăgan
  • DUET MATINAL
     cafea cu nori de aur ibricul lui Dumnezeu dragostea-i somnoroasă delicat precum ninsoarea viscolești în gând COSTEL ZĂGAN, POEME PE O FRUNZ...
  • BĂRBATUL
    Cel mai singur dintre pământeni Costel Zăgan, NEMĂRGINIRI ÎNT-UN VERS