Pământul tot parcă-i o rană
cuvintele mustesc de sânge
dar suferinţa mea contemporană
când iau o piatră-n mână plânge
Cuvintele mustesc de sânge
stiloul toruși va sări în aer
de tăcerea cu aripa ne atinge
din noi rămâne doar un vaer
Stiloul totuși n-a sărit în aer
dar suferinţa mea contemporană
când torci veşnicia dintr-un caer
pământul tot parcă-i o rană
La stânga ţară ba la dreapta
păşeşte odată ceru-i treapta
Costel Zăgan,Cezeisme II
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu