Țăranul ară din greu pământul dintre două
orânduiri sociale Apoi scuipă în palmele bă
tătorite de atâtea speranțe deșarte Uitându-se
dezaprobator la soarele grăbit
să-ncheie ziua
și la ultimul nasture Se freacă la ochi nevenin
du-i să creadă că Ileana Cosânzeana-i muierea
lui Și-i gata
să îngenuncheze
să sărute
pământul
care
l-a chinuit
o
viață
Costel Zăgan, Ode gingașe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu