CERERE DE ADUCERE-AMINTE
Onoarea de-a trăi la țară
onoarea de a fi român
să nu-ți faci neamul de ocară
când apa trece pietrele rămân
Onoarea de a fi român
onoarea de a fi poet
să dormi cu stelele în sân
să mergi spre viitor încet
Onoarea de a fi poet
să nu-ți faci neamul de ocară
numai spre mine mă reped
onoarea de-a trăi la țară
Onoarea de a fi român
să nu fii slugă nici stăpân
Costel Zăgan, CEZEISME II
IARNĂ FĂRĂ LEAC
Poetul Doamne-i rănit
o ninsoare din alt veac
clopoțeii de argint
printre rânduri parcă tac
O ninsoare din alt veac
vântul astăzi o îngână
și c-un țurțur mai sărac
am un nor parcă în mână
Vântul parcă mă îngână
clopoțeii-s de argint
boala mea limba română
poetul Doamne-i rănit
O ninsoare din alt veac
poezie fără leac
Costel Zăgan, CEZEISME II
Ce miere sălbatică ești iubito
de dimineața și până seara
zadarnic încerc
să-ți pun
hamul poeziei
Mereu scoți
din cap
făcând vraiște
haranșamentul sonetului
clasic
Ești mai vie
decât
primul scâncet
al copilului
Și
mai frumoasă
decât
primul surâs al copilăriei
Ești ca o herghelie de fluturi
scăpată
dintr-un lan
de
floarea soarelui
Habar n-am
unde începi tu
și
unde se termină cerul
Zâmbești
și
plouă cu soare
cu soare și luceferi
Numai t
îmi dai
să mănânc
totul
Tu
care ești
apa mea vie
Ai grijă
ce spui
De rest
se ocupă
tăcerea
Costel Zăgan
Erai înger de zăpadă
ori o flacără-nghețată
din cer fulgii stau să cadă
să te nască înc-o dată
Ca pe-o flacără-nghețată
ochii mei te șlefuiesc
de lumina ta se-mbată
și-apoi cântă nefiresc
Ochii mei te șlefuiesc
lacrimă gata să cadă
dintr-un ochi neomenesc
cade-un înger de zăpadă
Flacără înlăcrimată
ninsoare mugur de fată
Costel Zăgan, revista CHRONOS, 2013
