marți, 29 decembrie 2020

GRAVITAȚIA SUFLETULUI - Costel Zăgan

 PRO POESIS

Să fac gargară cu tăcerea

să-nchid urechea să n-aud

să dau cu limba unde-i mierea

împinsă de la nord la sud


Să-nchid urechea să n-aud

să merg pe valuri dacă pot

şi cerul să-l întind că-i ud

să strâng nimicul c-a dat rod


Să merg pe valuri dacă pot

să iau cu limba poftim mierea 

să-mi dau şi palme asta-i tot

când faci gargară cu tăcerea


Şi dacă vreau să mă deschid

să înfloresc colea pe zid


Costel Zăgan, GRAVITAŢIA SUFLETULUI, 2012


Aurora Luchian, Constantin Cristescu şi alţi 9
2 comentarii
18 distribuiri
Îmi place
Comentează
Distribuie

Comentarii

Vezi încă un comentariu
  • ..,,Să merg pe valuri dacă pot
    să iau cu limba poftim mierea
    să-mi dau şi palme asta-i tot… 
    Vezi mai mult
    • Îmi place
    • Răspunde
    • 7 ani
    499

    duminică, 20 decembrie 2020

    CERERE DE ADUCERE-AMINTE

     CERERE DE ADUCERE-AMINTE


    Creangă potrivește vorba

    ninge molcom la Moldova

    vertical sau dintr-o parte

    ninge viața peste moarte


    Totu-i alb ca o hârtie

    cerul iată parcă scrie

    iarna rupe lumea-n două

    să facă alta mai nouă


    Fir-ar timpului să-ți fie

    ninge ca-n copilărie

    oamenii-s de multe feluri

    hai cu sania în ceruri


    Să ne dăm frumos la vale

    iubire printre țâțele tale


    Costel Zăgan, CEZEISME II

    sâmbătă, 19 decembrie 2020

    ÎNTRE ONOARE ȘI OROARE

     Onoarea de-a trăi la țară

    onoarea de a fi român

    să nu-ți faci neamul de ocară

    când apa trece pietrele rămân


    Onoarea de a fi român

    onoarea de a fi poet

    să dormi cu stelele în sân

    să mergi spre viitor încet


    Onoarea de a fi poet

    să nu-ți faci neamul de ocară

    numai spre mine mă reped

    onoarea de-a trăi la țară


    Onoarea de a fi român

    să nu fii slugă nici stăpân



    Costel Zăgan, CEZEISME II

    vineri, 18 decembrie 2020

    IARNĂ FĂRĂ LEAC

     IARNĂ FĂRĂ LEAC


    Poetul Doamne-i rănit


    o ninsoare din alt veac


    clopoțeii de argint


    printre rânduri parcă tac




    O ninsoare din alt veac


    vântul astăzi o îngână


    și c-un țurțur mai sărac


    am un nor parcă în mână




    Vântul parcă mă îngână


    clopoțeii-s de argint


    boala mea limba română


    poetul Doamne-i rănit




    O ninsoare din alt veac


    poezie fără leac




    Costel Zăgan, CEZEISME II


    vineri, 11 decembrie 2020

    ÎNDRĂGOSTITUL DE LA ORA ZERO

     Ce miere sălbatică ești iubito

    de dimineața și până seara

    zadarnic încerc

    să-ți pun

    hamul poeziei

    Mereu scoți

    din cap

    făcând vraiște

    haranșamentul sonetului

    clasic

    Ești mai vie

    decât

    primul scâncet

    al copilului

    Și 

    mai frumoasă

    decât

    primul surâs al copilăriei

    Ești ca o herghelie de fluturi

    scăpată

    dintr-un lan

    de

    floarea soarelui

    Habar n-am

    unde începi tu

    și

    unde se termină cerul

    Zâmbești

    și

    plouă cu soare

    cu soare și luceferi

    Numai t

    îmi dai

    să mănânc

    totul

    Tu

    care ești

    apa mea vie

    Ai grijă

    ce spui

    De rest

    se ocupă 

    tăcerea


    Costel Zăgan


    joi, 10 decembrie 2020

    REGINA NINSORILOR DE ALTĂDATĂ

     Erai înger de zăpadă

    ori o flacără-nghețată

    din cer fulgii stau să cadă

    să te nască înc-o dată


    Ca pe-o flacără-nghețată

    ochii mei te șlefuiesc

    de lumina ta se-mbată

    și-apoi cântă nefiresc


    Ochii mei te șlefuiesc

    lacrimă gata să cadă

    dintr-un ochi neomenesc

    cade-un înger de zăpadă


    Flacără înlăcrimată

    ninsoare mugur de fată


    Costel Zăgan, revista CHRONOS, 2013




    ȘI

    iată ascuțitul ger al primăverii Costel Zăgan